Pentru că până si ei stiu că asa e.
Alături de Deep Throat si Devil in Miss Jones, Behind the Green Door a făcut istorie. Fiind considerate drept trilogia care a stârnit un adevărat curent – „Porno Chic”, niciunul nu se dezice din categoria filmelor cu poveste inedită si transpunere ideală.
Behind the Green Door este cu siguranță un film bun. Și nu neapărat un film porno bun, pentru că trebuie să recunosc faptul că nu l-am privit nicio secundă așa. Povestea este cea care te prinde, iar când vine vorba de scenele hardcore, constați că sunt până la urmă într-atât de artistice încât nici măcar nu-ți vine să le numești așa.
Jocul e bun, iar întreaga construcție a filmului, la fel. Nimic nu-i lăsat parcă la voia întâmplării. Filmul este, în sine, un flashback, o povestire în ramă. Misterul asupra poveștii este creat din primele minute vizionate, prin discuția cu iz secretos dintre trei vechi prieteni. Iar întrebarea se propagă obsesiv în mintea privitorului „Ce naiba s-o fi putut întâmpla în spatele ușii ăleia verzi cât oamenii ăștia să facă atâta caz din asta?” Și aflăm. Încet, dar sigur, prin rememorarea unuia dintre cei trei bărbați. Personajul principal feminin este o tânără femeie, angelic de frumoasă și deloc voluptoasă, tipul pe care n-ai credea niciodată să îl regăsești într-un film de genul acesta. Iar pentru ca imaginea conturată să fie încă și mai frumoasă – nici nu vorbește. Deloc. Niciun cuvânt, tot filmul. Iar de perfectă ce e, ajunge să fie răpită și dusă să vadă personal ce se ascunde în spatele ușii verzi despre a cărei existență aflasem înainte de începerea rememorării. Răpitorii nu sunt, însă, deloc atât de răi și, până la urmă, nici fata prea cuminte. Iar în scurt timp, ea ajunge să fie însuși secretul.
Protagonista devine astfel un fel de obiect sexual a cărei proprie personalitate e eradicată într-un mod deloc agresiv, doar pentru a ajunge să fie „loved like never before”. Și nu oricum, ci în fața a zeci de oameni, într-un soi de club exclusivist cu pretenții de teatru, cu prestație pe cât de live, pe atât de erotică. Diverse fantezii voyeuristice au fost îndeplinite prin show-ul în care principala atracție era tânăra femeie răpită, dezorientată, care avea să simtă plăcerea pe care nu o mai simțise vreodată. „Iubită” și de femei, și de bărbați, pe care îi alintă la rândul ei, semn că experiența nu se dovedește a fi una deloc terifiantă pentru ea, protagonista intră într-un șir amețitor de atingeri și sărutări străine, dar deloc nedorite. Publicul nu rămâne nici el indiferent, iar finalul show-ului îi găsește pe toți vinovați de o orgie cum, evident, doar în filme se pare că vedem.
Scena ejaculării este cu siguranță una dintre cele mai puternice și inedite elemente din film. Iar asta ne demonstrează încă o dată că absolut orice poate fi transformat în artă. Mai multe nu vă spun – trebuie să o vedeți. Și fiți siguri că o veți recunoaște.
Jocul actorilor e bun, stilul în care expresiile faciale, gesturile și grimasele construiesc o poveste nepovestită – extraordinar. Behind the Green Door este genul de film pe care îl construiești cu propria imaginație, după niște idei de-abia schițate. Iar dacă e să o gândim până acolo, cu siguranță este unul dintre puținele filme de inspirație pornografică care ne solicită și satisface totodată, cu adevărat, fantezia.
În concluzie, recomand vizionarea acestui film, precum le-am recomandat și pe celelalte două din „trilogia porno chic-ului”. Un film clar-obscur, incitant, care ne prezintă un fel de univers paralel aflat în spatele unei uși verzi pe care nu suntem foarte siguri că nu ne-am dori să o putem deschide măcar o dată.
Ză Bitch
Nu vezi prea des un film în care personajul principal moare în primele 5 minute. Cu-atât mai mult tăindu-si venele, în timp ce stă, goală, în cadă, iar tu, ca orice om constient la ce se uită, numai aia nu te gândești că urmează să facă acolo. La fel cum nu te aștepți nici ca următoarea scenă să o readucă pe femeia moartă, mai vie ca niciodată (cel puțin aparent) în fața privitorului, care, lăsat confuz timp de minute bune, înțelege în final că ceea ce părea a fi un interviu pentru o slujbă era de fapt Judecata de Apoi. Ei bine, Devil in Miss Jones este un astfel de film. Un film în care eroina noastră se vede în poziția de a-și trăi condamnarea veșnică în Iad, deși nu a săvârșit niciun alt păcat capital în afară de cel de a-și lua propria viață. De dragul acțiunii viitoare, femeia reușește să convingă „paznicul” să îi mai dea ceva timp pe pământ, pentru a reuși să-și câștige locul în „oficiul de jos”. Și cum credeți că are ea de gând să facă asta? Da, cel mai probabil ați ghicit. Plăcere carnală. Virgina și destul de moarta noastră fată bătrână intră astfel într-o lume pe care nu o cunoaște, dar care o fascinează întru totul. Iar pentru a deprinde toate tainele vieții păcătoase, acesteia i se acordă și „meditații”, cu un învățător cât se poate de dăruit cauzei. Tehnicile lui se dovedesc a fi extrem de eficiente, iar domnișoara Jones devine aptă de cazan in no time.
Povestea e fantastică, dar jocul actorilor e notabil mai bun decât al multor altora, care au ocupat poziții înalte în industrie. Georgina Spelvin nu e nici foarte frumoasă, nici foarte tânără și nici o actriță cu multă experiență la acel moment. Cu toate astea, rolul este unul memorabil, iar prezența ei dă viață perfect personajului închipuit de Damiano. Harry Reems nu e nici el de lepădat, mai ales dacă ne gândim că trecuse deja, la acel moment, prin experiența succesului cu Deep Throat, iar lista unor astfel de reușite nu avea să se oprească acolo. Colaborarea cu Gerard Damiano i-a adus acestuia succesul, însă departe de a fi unul nemeritat. În ceea ce privește stereotipurile sexuale pe care povestea reușește să le atingă, pot spune că vorbim destul de mult despre inedit. Astfel, odată ce le „prinde gustul”, domnișoara Jones trece prin tot felul de situații: de la cele „clasice” – sex normal, oral și anal practicat cu „învățătorul”, diverse tipuri de masturbare, până la incursiuni într-ale lesbianismului, scene de dublă penetrare și chiar zoofilie, dacă pasiunea ei pentru șerpi ar putea fi încadrată aici. Trimiteri la mitul lui Adam și Eva se fac prin două scene – cea a mușcatului din măr și cea a jocului cu șarpele.
Finalul are tentă de morală – Iadul nu e ceea ce s-ar fi crezut, iar mai nou ninfomana Jones este pusă în postura de a-și petrece eternitatea închisă într-o cameră fără ferestre, în compania unui bărbat care este prea preocupat de propriile-i obsesii pentru a da atenție libidoului femeii. Rolul acestuia este jucat chiar de Gerard Damiano.
Muzica e superbă, puternic legată de atmosferă. În ciuda faptului că este un film care intră cu ușurință în categoria harcore, Gerard Damiano mizează pe mult mai multe aspecte pentru a face din acest film un clasic, altele decât simplele imagini pornografice. Acesta creează un film extraordinar atât din punct de vedere vizual, cât și al stărilor induse, aproape experimental. Studiat, bine construit, filmat și montat. După succesul înregistrat cu Deep Throat, lansat cu un an înainte, regizorul și-a permis luxul unui film mult mai artistic, mai provocator, dar și mai riscant. Riscul asumat l-a adus însă la un alt nivel, încă și mai înalt.
Devil in Miss Jones este cu siguranță un film care merită văzut. Și, poate, dacă vă place, și continuările lui. Șocant poate, dar extrem de puternic, poate satisface așteptările oricui, tocmai prin faptul că încearcă să spună o poveste, nu doar să dea pretextul înșirării unor tabuuuri.
Devil in Miss Jones, Statele Unite ale Americii, 1973, 67 min
Regia: Gerard Damiano (Jerry Gerard)
Cu: Georgina Spelvin, Harry Reems, John Clemens
Frame Dame
I am curious (Blue) este cea de-a doua parte a filmului ce poartă titlul de I am curious (Yellow). Initial, cele două părti au fost gândite drept un singur film, care trebuia să dureze în jur de trei ore și jumătate. Ulterior, s-a hotărât delimitarea filmului în două părți ceva mai scurte. Astfel, a apărut în anul 1967 prima parte a filmului, I am curious (Yellow), urmând ca un an mai târziu să apară și cealaltă parte, Blue. Personajele, acțiunea, firul narativ urmăresc aceeași direcție ca și în prima parte, Yellow. În ceea ce privește tehnica de narațiune, se continuă cu povestirea în ramă și-n această a doua parte a flmului, la fel ca și tehnica de filmare care uneori coincide cu cea de documentar. Astfel, Lena Nyman, personajul principal, continuă să fie o tânără actriță care joacă primul ei rol principal într-un film al cărui regizor este tocmai iubitul ei, Vilgot Sjöman (Vilgot este motivul pentru care Lena a și obținut acest rol). La fel rămâne și intereseul ei pentru problemele de natură socială. Curiozitatea o împinge în această a doua jumătate a filmului I am curious (Blue) către subiecte precum: religia, închisoarea sau varii aspecte sau, mai bine spus, prejudecăți legate de sex (orgasmul la femei, sexul înainte sau după nuntă, metode de contracepție etc.).
Acțiunea filmului se îndreaptă înspre altă direcție față de prima parte. Dacă în Yellow acțiunea o prezintă pe Lena îndrăgostindu-se în timpul filmărilor de partenerul ei de platou, Börje, în ciuda faptului că aceasta era deja implicată într-o relație cu Vilgot Sjöman, în cea de-a doua parte această poveste trece în plan secundar, poziționând în prim-plan inițiativa Lenei de a-și căuta mama, despre care află că s-a recăsătorit și că are un copil. Această căutare a mamei este mai mult un pretext pentru tot ceea cea aceasta urmează să trăiască. În ceea ce privește viața amoroasă a Lenei, aceasta continuă să ascundă față de Vilgot relația dintre ea și Börje. Mai mult, Lena nu dorește să renunțe la Vilgot datorită avantajelor pe care acesta i le oferă în calitate de regizor. Cu toate acestea, conștiința ei, după cum ea însăși susține, este curată, ceea ce nu poate spune și despre conștiința Suediei – motiv pentru care realizează toate aceste sondaje de opinie pe baza problemelor de ordin social. Finalul filmului este unul cât se poate de neașteptat, care la un moment dat aduce spectatorului un puternic iz de deja vu. 
Ceea ce diferă la varianta Blue a filmului față de cea Yellow este numărul scenelor de sex, care în cea de-a doua parte a filmului sunt semnificativ mai puține, dar și mai variate. Aici găsim nu numai scene „clasice” de sex între un bărbat și o femeie, ci și scene de sex între două femei, chiar dacă prima scenă de sex din film apare la mijlocul minutului 13 și nu apare pe ecran mai mult de 2 secunde. Cu toate acestea, scenele de nuditate nu lipsesc, ci din contră, compensează. În final, filmul se dovedește a fi extrem de dinamic, atât datorită originalității de care s-a dat dovadă în abordarea subiectelor, dar și din punct de vedere tehnic și al construcției firului narativ. Recomand cele două filme, I am curious (Yellow) și I am curious (Blue) tuturor celor care doresc să se lase surprinși de câte un film mai puțin previzibil, mai puțin comun, care reușește să te pună în încurcătură.
Directed by Vilgot Sjöman
Produced by Göran Lindgren
Written by Vilgot Sjöman
Starring: Vilgot Sjöman
Peter Lindgren
Lena Nyman
Börje Ahlstedt
Running time: 107 min
Porn Star
Ei bine, am vizionat complet năucită primele trei părțt ale clasicului si încă controversatului Taboo. De ce doar primele trei? În primul rând, pentru că informațiile oficiale spun că ar fi vreo 23, apărute din 1980 până azi, iar atâtea chiar nu mă ține să văd, iar în al doilea rând pentru că ideea de pornire e mai importantă, iar actorii principali rămân cam aceiași doar în aceste prime trei părți. Firul narativ se continuă însă foarte bine doar între prima și a doua. În cea de-a treia parte, lipsa de continuitate devine suficient de gravă cât filmul să fie urmărit cu mult mai multă greutate.Dar să începem cu-nceputul. Taboo I, lansat în 1980, ne-aduce față-n față cu „lista neagră” a fetișismului. Deși nu este în sine nimic altceva decât o poveste trasă de păr, iar jocul actorilor nu e foarte credibil, filmul ne poartă prin tot felul de fantezii, în principiu din sfera celor considerate drept destul de „bolnave” și improbabile – orgii care mai de care, o relație „serioasă” în trei, un incest cât se poate de pronunțat, comis între mamă și fiul adolescent și multe, multe tente de milf. Cu toate astea, surprinzător este că nuanță voyeuristică, combinată cu „depravarea” acțiunii, nu te fac să te simți ca un bolnav psihic atunci când te regăsești urmărind filmul cap-coadă, și chiar cu interes. Povestea spune cam așa: o mamă superbă, părăsită de soțul infidel, începe o relație cât se poate de neortodoxă cu fiul ei. În paralel, prietena cea mai bună a acesteia trăiește o adevărată poveste de dragoste alături atât de un bărbat, cât și de o femeie. În același timp și într-un echilibru aparent perfect.
Soundtrack-ul e bun, ori cel puțin potrivit, iar scenele de sex – cât se poate de explicite. Un lucru care deranjează este însă faptul că, uneori, sunetul este vizibil suprapus, ulterior, filmării. Iar asta, oricât de surprinzător ar suna, te face să te „rupi” din poveste.
În concluzie, această primă parte șochează și place în același timp, chiar dacă doar laturii ceva mai întunecate pe care că vrem, că nu vrem, o avem fiecare dintre noi. Nu degeaba criticii de gen au atras atenția asupra faptului că acest film a ridicat ștafeta producțiilor pornografice din anii '80 încoace.
Taboo II (1982) începe cu o scurtă recapitulare a acțiunii din prima parte, iar ițele poveștii se prelungesc și se tot încâlcesc pe parcurs. Relația dintre cele două bune prietene se transformă în ceva mai dubios, un fost prieten de-al fiului între timp îndepărtat apare în viața eroinei principale, iar incestul e din nou pe ordinea de zi, de această dată sub mai multe forme. Astfel, noul venit nu numai că o „cucerește” pe mama prietenului lui – și încă în multe rânduri și moduri diferite – dar își convinge până la urmă și propria mamă și sora mai mică să îi satisfacă apetitul aparent insațiabil. Iar, colac peste pupăză, tânăra, odată ce se lasă prinsă în jocul devenit deja destul de grețos pentru mine, ca privitor, se regăsește atrasă, la rându-i, de propriul tată. Iar cum filmul e film și în pornografie deontologia se manifestă la un cu totul alt nivel, evident că nici acesta din urmă nu se lasă prea greu convins. Până la final, toată lumea devine extrem de intimă cu toată lumea, iar noi, cei ce luăm parte indirect la acțiune, suntem deja obișnuiți să nu ne mai lăsăm surprinși de nimic. Ultima scenă ne dezvăluie dovada restaurării echilibrului și pasiunii între soții incestuoşi, iar replica de final e cam singurul lucru care îşi „merită toţi banii” în filmul ăsta – „I love the new you. But what made you change? No... don’t tell me, I don’t want to know!”.
Taboo III (1984) nu mai are însă nici cel mai mic farmec. Și sinceră să fiu, și pretexte mai bune de masturbare se găsesc cu siguranță. Lipsa de continuitate ucide tot – Barbara, personajul feminin principal din toate cele trei părți are acum doi fii în loc de unul, iar băieții se presupune că stătuseră tot timpul cu ea. Deși în II, (pe-atunci) unicul fiu plecase de-acasă pentru a rupe relația cu mama sa. Ei bine, o mai face o dată și în III. Asta măcar așa, să sublinieze ideea. Și ca să-i lase loc la sânul mamei și fratelui apărut din neant. Actrița a îmbătrânit vizibil, și nu mai arată nici pe departe la fel de bine ca în primele două părți, lucru care face întreaga acțiune încă și mai stupidă. Singurul punct în plus, ca să zic așa, ar fi faptul că scenele propriu-zise de sex sunt mult mai studiate, mai complexe. Asta nu le ferește însă de o oarecare redundanță și de impresia noastră că „am văzut-o pe una, le-am văzut pe toate.” Asta m-a făcut, personal, să dau skip la scene întregi, care nu spuneau, ori arătau, decât aceleași lucruri dintr-un unghi ușor schimbat. Iar când spun asta, chiar mă refer la abordarea ideii. Aceleași pasiuni, atracții și o manifestare a seducției, păstrată inutil pentru final, trasă aproape la indigo după cea văzută deja în prima parte.În concluzie, Taboo stă cu siguranță drept un exemplu de curaj, din multe puncte de vedere, chiar și în timpul considerat drept „the Golden Age of Porn”. Cu toate astea, tot ce are de spun spune încă din primele două părți. În rest, doar „aceeași Mărie cu altă pălărie”, prinsă-ntr-o producție în care, evident, nu e loc de „taboo”-uri, iar scopul inițial este până la urmă atins. În completare, merită să spun că Taboo este totuși un film de văzut, ca experiență sau, de ce nu, drept element de cultură generală.
Raffish Bitch
Notă: 8/10
Prezentat drept un thriller, filmul Undercover Heat, în regia lui Gregory Dark, este de fapt un film porno softcore, tipic anilor 90. Un scenariu ușor de înțeles, o actriță atrăgătoare în rolul principal (Athena Massey) și multe scene de nuditate sunt stereotipurile pe care le găsim în majoritatea filmelor difuzate la TV după miezul nopții și principalele caracteristici ale acestei pelicule.
Povestea decurge în felul următor: Cindy, polițist de meserie, își ia angajamentul de a investiga uciderea unei prostituate de lux, angajându-se, sub acoperire, la bordelul de care aparținea victima. Deși ar fi trebuit să fie protejată de poliție pentru a nu fi nevoită să presteze servicii sexuale, apar confuzii care o aduc pe Cindy față în față cu clienți adevărați. Astfel, pentru a nu-și dezvălui acoperirea, „eroina” se conformează și se comportă ca o prostituată adevărată. Desigur, în cele din urmă, reușește să găsească și criminalul.
Ce îl face pe acest film bun? O poveste credibilă, scenele sexuale nu apar spontan, nu orice replică are referire sexuală, actorii sunt actori pe bune nu doar staruri porno fără talent actoricesc.
Ce îl face pe acest film prost? Scenele sexuale sunt fade și nepasionale, aproape deloc incitante, ochii matroanei sunt înspăimântător de albaștri, punctul culminant este previzibil și are un impact slab, iar la un moment dat povestea pare că nu se mai termină.Recomand acest film în primul rând oamenilor pasionați de filme erotice, celor care au fantezii cu polițiste, dar și celor care vor să se vadă un film erotic decent, cu scene de sex moderate și nu explicite.
Icy Uranus
Nota: 5/10