Ei bine, am vizionat complet năucită primele trei părțt ale clasicului si încă controversatului Taboo. De ce doar primele trei? În primul rând, pentru că informațiile oficiale spun că ar fi vreo 23, apărute din 1980 până azi, iar atâtea chiar nu mă ține să văd, iar în al doilea rând pentru că ideea de pornire e mai importantă, iar actorii principali rămân cam aceiași doar în aceste prime trei părți. Firul narativ se continuă însă foarte bine doar între prima și a doua. În cea de-a treia parte, lipsa de continuitate devine suficient de gravă cât filmul să fie urmărit cu mult mai multă greutate.Dar să începem cu-nceputul. Taboo I, lansat în 1980, ne-aduce față-n față cu „lista neagră” a fetișismului. Deși nu este în sine nimic altceva decât o poveste trasă de păr, iar jocul actorilor nu e foarte credibil, filmul ne poartă prin tot felul de fantezii, în principiu din sfera celor considerate drept destul de „bolnave” și improbabile – orgii care mai de care, o relație „serioasă” în trei, un incest cât se poate de pronunțat, comis între mamă și fiul adolescent și multe, multe tente de milf. Cu toate astea, surprinzător este că nuanță voyeuristică, combinată cu „depravarea” acțiunii, nu te fac să te simți ca un bolnav psihic atunci când te regăsești urmărind filmul cap-coadă, și chiar cu interes. Povestea spune cam așa: o mamă superbă, părăsită de soțul infidel, începe o relație cât se poate de neortodoxă cu fiul ei. În paralel, prietena cea mai bună a acesteia trăiește o adevărată poveste de dragoste alături atât de un bărbat, cât și de o femeie. În același timp și într-un echilibru aparent perfect.
Soundtrack-ul e bun, ori cel puțin potrivit, iar scenele de sex – cât se poate de explicite. Un lucru care deranjează este însă faptul că, uneori, sunetul este vizibil suprapus, ulterior, filmării. Iar asta, oricât de surprinzător ar suna, te face să te „rupi” din poveste.
În concluzie, această primă parte șochează și place în același timp, chiar dacă doar laturii ceva mai întunecate pe care că vrem, că nu vrem, o avem fiecare dintre noi. Nu degeaba criticii de gen au atras atenția asupra faptului că acest film a ridicat ștafeta producțiilor pornografice din anii '80 încoace.
Taboo II (1982) începe cu o scurtă recapitulare a acțiunii din prima parte, iar ițele poveștii se prelungesc și se tot încâlcesc pe parcurs. Relația dintre cele două bune prietene se transformă în ceva mai dubios, un fost prieten de-al fiului între timp îndepărtat apare în viața eroinei principale, iar incestul e din nou pe ordinea de zi, de această dată sub mai multe forme. Astfel, noul venit nu numai că o „cucerește” pe mama prietenului lui – și încă în multe rânduri și moduri diferite – dar își convinge până la urmă și propria mamă și sora mai mică să îi satisfacă apetitul aparent insațiabil. Iar, colac peste pupăză, tânăra, odată ce se lasă prinsă în jocul devenit deja destul de grețos pentru mine, ca privitor, se regăsește atrasă, la rându-i, de propriul tată. Iar cum filmul e film și în pornografie deontologia se manifestă la un cu totul alt nivel, evident că nici acesta din urmă nu se lasă prea greu convins. Până la final, toată lumea devine extrem de intimă cu toată lumea, iar noi, cei ce luăm parte indirect la acțiune, suntem deja obișnuiți să nu ne mai lăsăm surprinși de nimic. Ultima scenă ne dezvăluie dovada restaurării echilibrului și pasiunii între soții incestuoşi, iar replica de final e cam singurul lucru care îşi „merită toţi banii” în filmul ăsta – „I love the new you. But what made you change? No... don’t tell me, I don’t want to know!”.
Taboo III (1984) nu mai are însă nici cel mai mic farmec. Și sinceră să fiu, și pretexte mai bune de masturbare se găsesc cu siguranță. Lipsa de continuitate ucide tot – Barbara, personajul feminin principal din toate cele trei părți are acum doi fii în loc de unul, iar băieții se presupune că stătuseră tot timpul cu ea. Deși în II, (pe-atunci) unicul fiu plecase de-acasă pentru a rupe relația cu mama sa. Ei bine, o mai face o dată și în III. Asta măcar așa, să sublinieze ideea. Și ca să-i lase loc la sânul mamei și fratelui apărut din neant. Actrița a îmbătrânit vizibil, și nu mai arată nici pe departe la fel de bine ca în primele două părți, lucru care face întreaga acțiune încă și mai stupidă. Singurul punct în plus, ca să zic așa, ar fi faptul că scenele propriu-zise de sex sunt mult mai studiate, mai complexe. Asta nu le ferește însă de o oarecare redundanță și de impresia noastră că „am văzut-o pe una, le-am văzut pe toate.” Asta m-a făcut, personal, să dau skip la scene întregi, care nu spuneau, ori arătau, decât aceleași lucruri dintr-un unghi ușor schimbat. Iar când spun asta, chiar mă refer la abordarea ideii. Aceleași pasiuni, atracții și o manifestare a seducției, păstrată inutil pentru final, trasă aproape la indigo după cea văzută deja în prima parte.În concluzie, Taboo stă cu siguranță drept un exemplu de curaj, din multe puncte de vedere, chiar și în timpul considerat drept „the Golden Age of Porn”. Cu toate astea, tot ce are de spun spune încă din primele două părți. În rest, doar „aceeași Mărie cu altă pălărie”, prinsă-ntr-o producție în care, evident, nu e loc de „taboo”-uri, iar scopul inițial este până la urmă atins. În completare, merită să spun că Taboo este totuși un film de văzut, ca experiență sau, de ce nu, drept element de cultură generală.
Raffish Bitch
Notă: 8/10
